Ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu a dat termen Consiliului Judeţean de 6 luni să finalizeze Centrul de Deşeuri. Ea a reamintit că judeţul Cluj a returnat 20 de milioane de euro pentru “incompetenţa cu care Consiliul Judeţean a gestionat banii publici” şi le-a transmis un mesaj atât preşedintelului CJ Cluj, Alin Tişe, cât şi managerului de proiect la Centrul de Deşeuri, Mariana Raţiu, că dacă nu sunt în stare să gestioneze problema “să plece acasă”.
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a vizitat luni dimineaţă zona de la Pata Rât unde s-a acumulat levigat pe trei hectare, dar şi Centrul de Deşeuri, şi s-a scandalizat de ce a văzut. A pus tunurile atât pe primarul Emil Boc, care a fost de faţă, cât şi pe preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, care a fost ferit de furia ministrului, prin neprezentare. În schimb, Gavrilescu s-a luat la harţă cu managerul de proiect de la Centrul de Deşeuri, Mariana Raţiu.
În urmă cu două luni, la rampa de gunoi de la Pata Rât au avut loc ample alunecări ale deşeurilor, blocându-se şi albia pârâului Zăpodie. Autorităţile vorbesc de o acumulare de levigat pe 3 hectare, în cantitate de 6.000 metri cubi, iar rezultatele analizelor de laborator al lichidului toxic arată existenţa unui fenomen de poluare, cu depăşiri ale valorilor legale şi de 750 de ori.
În urmă cu două luni, la rampa de gunoi de la Pata Rât au avut loc ample alunecări ale deşeurilor, blocându-se şi albia pârâului Zăpodie. Acum, autorităţile vorbesc de o acumulare de levigat pe 3 hectare, în cantitate de 6.000 metri cubi, iar rezultatele analizelor de laborator al lichidului toxic arată existenţa unui fenomen de poluare, cu depăşiri ale valorilor legale şi de 750 de ori.
După ce nu s-a prezentat la şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, deşi l-a convocat, la scurt timp de la dezastrul ecologic de la Pata Rât, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, cere din nou întrunirea acestuia. Tişe spune că deciziile luate în şedinţa trecută sunt ilegale.
În urmă cu o lună, la rampa de gunoi de la Pata Rât au avut loc ample alunecări ale deşeurilor, blocându-se şi albia pârâului Zăpodie. Mai alarmant este faptul că, potrivit măsurătorilor, levigatul scurs din gunoaie, care este de altfel un lichid toxic, are un debit între 1 şi 108 litri pe secundă. Există şi riscul afectării pânzei freatice a Clujului.
Comisia Europeană a demarat miercuri proceduri de infringement împotriva a 14 state membre, printre care se numără și România, pentru nerespectarea obligațiilor privind raportarea implementării mai multor norme UE în domeniul deșeurilor, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Clujul a avut dintotdeauna probleme cu depozitarea gunoaielor, iar faptul că judeţul nu are finalizat un centru de deşeuri face ca această problemă să devină tot mai gravă pe zi ce trece. Dimensiunea dezastrului de la Pata Rât: un munte de gunoi care se vede, la propriu, din avion. Nu e de mirare că acest “munte” mai este incendiat din când în când.