Vicepreședintele Horia Nasra și secretarul general Vladimir Dan au demisionat din Asociația Metrourban, în urma unui scandal juridic. Cei doi demisionari au renunțat și la statutul de membri fondatori.
Vânzarea maşinii s-a transformat într-un coşmar pentru o ieşeancă. Pe numele său au început să vină procese-verbale de amendă pentru diverse contravenţii comise de noul proprietar.
Primele semne ale dezastrului generat de întârzierea PNRR: Guvernul, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), are datorii de 800 de milioane de euro către autoritățile locale. În consecință, firmele de construcții amenință cu rezilieri ale contractelor.
ANPC a pierdut o luptă din războiul contra băncilor privind calculul ratelor la credite. Curtea de Apel Cluj a suspendat efectele ordinului președintelui ANPC.
Criza din educație a determinat-o pe o femeie să ceară instanței declararea ilegală a grevei generale din învățământ. Solicitarea a fost însă respinsă de magistrați.
Ministrul de Interne Lucian Bode are deschise o serie de procese împotriva UBB în cazul tezei sale de doctorat plagiate. Unul dintre dosare, aflate pe rolul Curții de Apel Cluj, a fost amânat.
Curtea de Apel Cluj a decis, luni, 10 aprilie, să respingă excepțiile ministerelor care ar fi blocat procesul și a dispus, astfel, începerea judecății pe fond. Primul proces pe climă din România are loc la Cluj.