Echipele de salvamontiști au înregistrat zeci de intervenții, iar în urma accidentărilor 12 persoane au ajuns la spital. Un clujean a cerut ajutorul salvatorilor montani.
Salvamontiştii din ţară au primit, în ultimele 24 de ore, zeci de apeluri pentru a interveni de urgenţă, în urma acţiunilor fiind salvate 73 de persoane. Doi clujeni au cerut ajutor.
Pompierii clujeni au avut al doilea weekend consecutiv cu peste 100 de urgențe. Numai 27 au fost accidente și incendii, iar restul au fost urgențe medicale.
Minivacanța de Ziua Unirii Principatelor a fost aglomerată pentru salvamontiștii din țară. Cele mai multe intervenții au avut loc la Sinaia, Cluj și Lupeni.
Salvamontiştii din ţară au primit, în ultimele 24 de ore, zeci de apeluri pentru a interveni de urgenţă, în urma acţiunilor fiind salvate 44 de persoane. Două apeluri au venit și din Cluj. Din păcate, o persoană şi-a pierdut viaţa şi a fost transportată şi predată la IML.
Vacanța de iarnă, solicitantă pentru salvamontiști. 21 de persoane au fost salvate de salvamontiștii din România în ultimele 24 de ore, iar șapte dintre ele au ajuns la spital.