Ploile fac ravagii. Mai multe gospodării au fost inundate în județul Cluj duminică. Apa a intrat și în opt apartamente dintr-un bloc din comuna Jucu. Locuințele au fost amenajate la subsol.
Hidrologii au emis avertizări de cod portocaliu și cod galben de inundații pe râurile care trec prin județul Cluj, cu probabilitatea de depășiri ale cotelor de apărare.
Zeci de gospodării inundate de ape și drumuri blocate în urma ploilor torențiale din Alba care au distrus totul în cale. Fenomenele meteo extreme au făcut prăpăd în localitățile din județ dar și în municipiul Alba Iulia.