Dosarului Revoluţiei, în care fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţi, a fost retrimis la Instanţa supremă.
Tratatul dintre România și Rusia din 4 iulie 2003 nu a fost respectat de către Putin. Unul dintre articole declara inadmisibilă folosirea forței împotriva integrităţii teritoriale.
Cu prilejul împlinirii a 31 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, Ludovic Orban a afirmat că „nu s-a dorit finalizarea acestor dosare”. Florin Cîțu este de părere că justiția a rămas încă datoare românilor în privința aflării vinovaților.
La 30 de ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990, toți inculpații din dosarul cu același nume, în frunte cu Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, acuzați de infracțiuni contra umanității, pot sta liniștiți.
La 20 mai 1990, în urmă cu 30 de ani, aveau loc primele alegeri prezidenţiale şi parlamentare din România după căderea regimului comunist şi după Revoluţia din decembrie 1989.
Fostul preşedinte Ion Iliescu a transmis duminică un nou mesaj puterii, precizând că „noua generaţie de politicieni din România trebuie să dovedească responsabilitate şi angajament în slujirea interesului public şi a binelui comun“.