După ce a pierdut din nou șefia IPJ Cluj, Ilea a fost numit șef la IPJ Alba. El a fost în trecut sancționat pentru că a comis fapte pe care polițiștii ar trebui să le sancționeze la alții.
Șeful IPJ Alba, Florin Dogaru, a fost schimbat din funcție. Acesta este urmărit penal de procurorii DNA pentru abuz în serviciu într-un dosar legat, printre altele, de traficul de lemne din Apuseni.
O clujeancă în vârstă de 21 de ani cu probleme medicale a fost salvată de Salvamont Alba, sâmbătă seară, după o intervenţie de peste două ore, de pe Platoul Bedeleu.
O femeie a fost rănită, sâmbătă, în timp ce escalada Piatra Bulbuci, după ce i s-ar fi rupt un element de siguranţă al frânghiei şi s-ar fi lovit de peretele versantului situat în zona localităţii Feneş, în Munţii Apuseni.
Poliția Alba a fost sesizată în jurul orei 01.00 de către mama băiețelului ucis de către tată, femeia spunându-le polițiștilor că este îngrijorată de fiul său, iar polițiștii au intrat în apartamentul acestuia în jurul orei 05:00, timp în care l-au așteptat să ajungă de la Turda la Alba Iulia pe proprietarul locuinței în care bărbatul stătea cu chirie.
Dubla crimă de la Alba Iulia arată, încă o dată, că polițiștii eșuează de cele mai multe ori să intervină prompt la cazuri. La Alba Iulia oamenii legii au stat mai bine de o oră până când proprietarul apartamentului a ajuns din Turda să le deschidă ușa, la Onești, în 2021, doi oameni au murit după ce polițiștii au așteptat 8 ore în fața unui apartament să acționeze.