Polițiștii clujeni au ridicat, duminică, 11 pliculețe cu substanțe vegetale susceptibile a fi interzise, în urma controlului unui autoturism staționat pe Răsăritului, din Cluj-Napoca. În autoturism se aflau doi tineri de 24 și 25 de ani, din Cluj-Napoca.
Polițiștii clujeni au organizat, luni noaptea, întrele orele 22.30-24.00, o acțiune la care au participat polițiști de ordine publică din cadrul tuturor secțiilor de poliție urbane, precum și polițiști rutieri.
Fenomen greu de stăpânit în județul Cluj. Creşte alarmant numărul celor care se urcă la volan după ce au băut. În ultima perioadă, consumul de alcool este una dintre principalele cauze ale producerii de accidente grave în judeţul Cluj, alături de viteza excesivă.
După o perioadă îndelungată în care Poliția clujeană a avut șefi interimari, IPJ Cluj are un comandat titular pe post: fostul șef al Biroului de Investigații Criminale (BIC), Mircea Rus, a promovat examenul pentru ocuparea funcției de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.
Traian Morar este purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, cu rolul de a crea o legătură între acțiunile poliției clujene și presa, iar impIicit cu cetățenii. Însă, după ce renunță la uniforma pe care o poartă zi de zi care îi dă un aer mai mult decât serios, se retrage la câmpul de lavandă pe care l-a plantat în urmă cu trei ani de zile.