Judecătorii clujeni au anulat hotărârea Consiliului Judeţean prin care a fost schimbată componenţa Consiliului de Administraţie de la Aeroport. Astfel că cei trei noi membri numiţi de Tişe, Daniel Persu, Diana Rădulescu şi Valentin Grigoriu nu vor mai face parte din CA-ul Aeroportului.
Consilierii locali din vechiul mandat și-au depus, miercuri, declarațiile de avere pe anul trecut. Unii dintre ei sunt adevărați moșieri, stăpâni peste pământuri, alții sunt mari iubitori de artă și bijuterii, iar alții au foarte mulți bani în bancă.
Pe strada Mozart se pot construi blocuri cu 8 etaje, deși regimul maxim admis este de două etaje. O modificare care datează din 2014 permite ca pe o parcelă să se construiască “giganți” de 24 de metri.
Dacă îi vezi lângă un stâlp, mai degrabă saluţi stâlpul! Cu un an înaintea alegerilor locale, Monitorul de Cluj vă arată cât sunt de invizibili politicienii în ochii cetăţenilor. În seria pe care o realizăm, urmează social democratul Irimie Popa.
Consilierii locali au votat astăzi pentru acceptarea motivării privind numărul mare de absențe de la ședințe a colegului lor Irimie Emil Popa care este și profesor universitar. Astfel, Popa rămâne în continuare consilier local.
Consilierii locali vor discuta, joi, în şedinţă, despre mandatul de consilier local al lui Irimie Popa Emil (USL), având în vedere că acesta a absentat nemotivat de la patru şedinţe de Consiliu Local. Potrivit legii, absentarea nemotivată de la mai mult de trei şedinţe consecutive aduce de la sine încetarea de drept a mandatului de consilier local.
Irimie Popa Emil, consilier local USL, despre care presa a scris că şi-a pierdut mandatul după ce a lipsit de trei ori consecutiv şi nemotivat de la şedinţele de Consiliu Local, spune că nu are de gând să-şi dea demisia din Consiliul Local.