La dezvelirea statuii fostului om politic, amplasată în spatele Bastionului Croitorilor și realizată de sculptorul Ioan Marchiș, au fost prezenți zeci de clujeni, oficialități ale județelor Cluj și Sălaj, dar și fostul președinte al României, Emil Constantinescu.
Statuia lui Iuliu Maniu va fi dezvelită marţi, 8 ianuarie, într-o ceremonie care va avea loc la Cluj-Napoca şi la care vor participa mai multe personalităţi locale şi naţionale. Evenimentul face parte din seria manifestărilor dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri.
Câteva obiecte personale care i-au aparţinut marelui om politic Iuliu Maniu, dar şi prima hartă a României Mari, realizată de generalul Constantin Teodorescu, cartograf al Armatei României, în februarie 1919, precum şi alte documente importante ale Unirii au fost expuse, joi, în cadrul unei conferinţe organizată la Primăria Cluj-Napoca, în cadrul "Zilelor Clujului".
De ambele părţi ale Carpaţilor, liderii politici români ai vremii au încercat să-şi aducă aportul la realizarea Unirii. Doi dintre aceştia: Iuliu Maniu şi Ion I.C. Brătianu.
Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum pe strănepotul lui Iuliu Maniu. Prieteni, rude sau apropiaţi, cu toţii au venit să-şi ia rămas bun de la preotul clujean Matei Boilă, cel care și-a asumat responsabilitatea de a fi descendent al familiei Maniu şi care a luptat alături de Corneliu Coposu, pentru a duce la îndeplinire testamentul lui Iuliu Maniu. Slujba de înmormântare a fost ţinută de un sobor de 15 preoţi. Cei prezenţi la înmormântare au îndurat cu greu căldura, iar unei persoane i s-a făcut rău fiind nevoie de intervenţia medicilor de pe ambulanţă.
Preotul clujean Matei Boilă, în vârstă de 89 de ani, a decedat în dimineaţa zilei de 27 august. În anii de viață și-a asumat responsabilitatea de a fi descendent al familiei Maniu şi a luptat alături de Corneliu Coposu, pentru a duce la îndeplinire testamentul lui Iuliu Maniu.
Interviul sintetizează anii petrecuți de preotul Matei Boilă în preajma marelui om politic Iuliu Maniu. În plină campanie națională de strângere de fonduri pentru salvarea Conacului de la Bădăcin, un membru al familiei se destăinuie şi creionează portretul omului Iuliu Maniu. Numai o cunoaștere profundă a vieții lui ne poate face să înţelegem de ce, de atâta timp, nu s-a putut interveni în această cauză.