Horoscop 4 august 2020. Ce rezervă astrele pentru cele 12 semne zodiacale? Schimbări mari pentru Taur și Balanță. Ce probleme îi macină pe nativii Capricorn?
Evoluția numărului de infectări din Statele Unite, unde peste 1% din populație a fost infectată, dar și creșterea apetitului pentru risc, în condițiile în care Europa dă semne de redresare a economiei în formă de „V", la fel ca și cea din China, a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze.
Ziua istorică de 21 iulie, când liderii din UE au reușit să ajungă la un compromis în privința unui nou plan Marshall, unul de sorginte strict europeană, de această dată, a cărui valoare se ridică la 750 miliarde euro, a indus în piețe o creștere a apetitului pentru risc.