Lucrările la parcul I.L. Caragiale se apropie de final, acestea fiind încheiate în proporție de peste 70%. De altfel, în urma ridicării restricțiilor de circulație de pe strada George Barițiu, aglomerația din trafic s-a redus substanțial.
În luna iunie au început lucrările de consolidare a străzii Uliului din Cluj-Napoca, acolo unde o porţiune din drum s-a surpat. Dan Tarcea, viceprimarul Clujului, a precizat că lucrările sunt în grafic şi vor fi finalizate în 3 octombrie.
Consiliul Județean Cluj a demarat construcția noului pod din localitatea Pâglișa. Până la finalizarea noului pod, traficul rutier se desfășoară pe un pod provizoriu, deja construit.
Lucrările pe primul tronson al centurii metropolitane a Clujului vor începe luna viitoare. Consilierii locali au votat astăzi actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrării.