PNL Cluj consideră că, în situaţia în care Serviciul de Informaţii Externe nu dezminte explicit informaţia potrivit căreia Victor Ponta ar fi fost ofiţer al acestei structuri în perioada în care era şi magistrat (1997-2001), singurul gest rezonabil pe care îl mai poate face actualul premier este să părăsească urgent şi definitiv viaţa publică. Incompatbilitatea în care s-ar fi aflat trebuie de asemenea cercetată penal.
Liberalii clujeni se declară „consternaţi“ de declaraţiile liderilor politici locali ai PSD Cluj, care nu doresc organizarea alegerilor pentru preşedinţia Consiliului Judeţean odată cu turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din România. Reprezentanţii PNL Cluj subliniază că o asemenea decizie a Guvernului Ponta, de separare a celor două momente electorale, ar echivala cu o risipă de peste 1 milion de euro, deci cu o trădare a interesului public, în condiţiile în care nevoile actuale ale judeţului Cluj sunt atât de mari.
După demisia lui Horea Uioreanu, clujenii vor trebui să îşi aleagă un nou şef la Consiliul Judeţean. Co-preşedintele ACL Marius Nicoară şi totodată fost preşedinte al CJ Cluj spune că nu intenţionează să candideze şi mai mult, îl va susţine şi are toată încrederea în colegul său de partid Mihai Seplecan. „Cred că este nevoie de un tânăr, dispus să îşi asume munca grea”, a spus Nicoară.
Mitingul ACL pentru lansarea candidaturii la Preşedinţie a lui Klaus Iohannis a început, sâmbătă, în Piaţa Victoriei, cu intonarea imnului naţional, participanţii la eveniment purtând pancarte cu mesaje de susţinere a candidatului Alianţei, steguri tricolore şi ale formaţiunii politice.
Liberalii şi democrat liberalii sunt „atacaţi“ şi la capitolul imagine, sigla ACL sub care candidează Klaus Johannis, de pe cortul amenajat pe Bulevardul Eroilor fiind decupată zilele trecute. În acest sens, ACL Cluj va face luni plângere penală.
Reprezentanţii ACL Cluj susţin că social-democraţii clujeni pun presiune pe aleşii locali din judeţ, mai ales pe cei din zona Dejului, pentru ca aceştia să se înscrie în PSD.
Congresul PNL, convocat pentru 27-28 iunie, va alege sâmbătă între doi candidaţi la poziţia de preşedinte al PNL, Klaus Iohannis şi Ioan Ghişe, dar şi 31 de vicepreşedinţi din cei 57 de parlamentari, europarlamentari, aleşi locali sau lideri de filiale care s-au înscris în cursă. Din partea filialei Cluj a PNL candidează pentru vicepreşedinte europarlamentarul Norica Nicolai, senatorul Marius Petre Nicoară şi deputatul Radu Zlati.