O asistentă a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon“ din București a fost surprinsă odihnindu-se câteva minute într-o cutie, pentru că toate paturile și scaunele din spital sunt ocupate.
Începând cu luna octombrie, pacienții Spitalului Județean de Urgență Cluj-Napoca se pot programa online la consultații și pot vizualiza on-line rezultatele analizelor medicale, transmite conducerea spitalului.
Ministerul Sănătăţii a informat, marţi, că 70% dintre medicii din spitalele publice erau vaccinaţi, la finalul lunii iulie, împotriva COVID-19, dintre care 69% cu schemă completă.
Un alt medic, bărbat din Cluj, a fost reținut în cazul eliberării adeverințelor care atestau fals vaccinarea pacienților. O tânără de 26 de ani din Cluj-Napoca a fost reținută joi pentru aceeași faptă.
Un medic din Cluj-Napoca a fost reţinut joi de poliţiştii din Alba pentru că ar fi eliberat mai multe adeverinţe care atestau în fals vaccinarea efectivă la centrul de vaccinare din Ocna Mureş a mai multor persoane care nu au fost imunizate în locaţia respectivă.
În anul pandemiei - 2020, 2.173 de medici au plecat din țară, rezultând o medie de 5,95 de medici pe zi. Acest lucru înseamnă că, la fiecare aproape 4 ore, câte un medic s-a mutat în străinătate. Câți au plecat din Cluj?
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase a finalizat proiectul finanțat din fonduri europene „Optimizarea prevenției și tratamentului Hepatitelor cronice B și C prin creșterea competenței personalului medical din România”.