Sănătate

Pacienții se pot programa ONLINE la medic, la Spitalul de Urgență Cluj. Rezultatele analizelor, consultate pe site-ul spitalului

Începând cu luna octombrie, pacienții Spitalului Județean de Urgență Cluj-Napoca se pot programa online la consultații și pot vizualiza on-line rezultatele analizelor medicale, transmite conducerea spitalului.

 

 


Pe site-ul spitalului este funcțională în acest moment rubrica „Programări Online”, unde solicitanții pot să își aleagă cabinetul pentru care doresc să se programeze, medicul, precum și ziua și intervalul orar pe care îl preferă, în funcție de locurile libere pentru medicul selectat.

 


„Pacienții pot folosi această metodă de programare pentru că este rapidă, modernă și fiecare persoană poate vedea toate intervalele orare disponibile, astfel încât să își rezerve consultul în funcție de propriul program.

În paralel, funcționează și programarea telefonică, însă tendința este ca pe viitor programările să se facă în cea mai mare măsură online”, se arată într-un comunicat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.


Vizualizarea rezultatelor analizelor, online

De asemenea, pe site este disponibilă și rubrica „Vizualizare Buletin de Analize”, secțiune în care pacienții care au beneficiat de investigații medicale în cadrul laboratoarelor spitalului pot introduce numărul cererii de analize și codul de acces web pentru a vizualiza online buletinul de analize cu rezultatele aferente investigațiilor.

„Am constatat, la momentul prioritizării problemelor cu care se confruntă spitalul, că nu exista o strategie reală cu privire la siguranța și satisfacția pacienților. Din punctul meu de vedere, siguranța și satisfacția pacientului reprezintă cei mai importanți piloni ai strategiei de managment. De aceea, mai ales în contextul generalizat al digitalizării sistemului de sănătate, implementarea modulelor de programare online și a celui de vizualizare a analizelor medicale sunt pași înspre normalitate și contribuie la confortul pacienților noștri”,  a declarat managerul SCJU Cluj-Napoca, Claudia Gherman.


CITEȘTE ȘI:

Spitalul Județean de Urgență Cluj are un nou director medical

Ultimele Stiri
abonare newsletter