Prinţul de Wales s-a adresat românilor într-un mesaj video cu ocazia Paştelui ortodox, în care evocă actuala criză sanitară şi îşi exprimă dorinţa de a reveni în România.
UDMR, prin preşedintele executiv Kovacs Peter, a depus, duminică, o plângere la Biroul Electoral de Circumscripţie Cluj 'cu privire la continuarea propagandei electorale de către Partidul România Unită', cu mesaje care promovează 'ura şi intoleranţa' faţă de maghiari.
Vladimir Putin a declarat într-un interviu acordat Bloomberg, că dacă cineva doreşte să dezbată subiectul Kaliningrad, atunci trebuie discutat şi subiectul privind frontierele din estul şi centrul Europei stabilite după cel de-Al Doilea Război Mondial, inclusiv chestiunea privind Transilvania.
Mitropolitul Andrei a vorbit în mesajul său cu ocazia Sfintei Maria despre pelerinajele din perioada interbelică și comunistă și a rememorat cum mergeau atunci oamenii în pelerinaje: în liniște și fără cruce.
Episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, face un apel cu ocazia sărbătorilor Pascale la milostivire faţă de refugiaţi „mai înainte de a le spune nu sau de a-i refuza”, însă cu discernământ.
Preşedintele Klaus Iohannis speră să avem un an „bogat în împliniri şi mai înalt în aspiraţii”, în timp ce premierul Dacian Cioloş le-a urat românilor „un 2016 bun şi frumos” alăturând mesajului noi fotografii alb-negru ale Cabinetului în care femeile care deţin anumite portofolii nu mai sunt aşezate în spatele bărbaţilor.
Președintele Klaus Iohannis spune că spiritul Crăciunului constă în a celebra înțelegerea, el transmițând și un mesaj special românilor din străinătate să nu-și piardă speranța arătându-se încrezător că situația României va continua să se îmbunătățească.