Mihai Seplecan a atacat la Tribunalul Cluj hotărârea de Consiliu Judeţean prin care a fost înlăturat de la şefia instituţiei, dar şi hotărârea prin care Marius Mânzat a fost ales noul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. În plângerea înregistrată la Tribunalul Cluj, Seplecan spune că prin eliberarea sa din funcţie a suferit o pagubă constând în “pierderea credibilităţii în faţa alegătorilor şi pierderea oricărei şanse de a mai câştiga următoarele alegeri”.
Prefectura Cluj confirmă faptul că Poliția a deschis un dosar penal în ceea ce îl priveşte pe Mihai Seplecan, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj Mihai Seplecan îi cere explicații prefectului Gheorghe Vușcan referitoare la faptul că nu a atacat decizia privind schimbarea sa din funcție. “Pe cine încearcă să mintă Gheorghe Vușcan, în interesul cui și-a pus subordonații să mintă pentru el într-un act public?”, întreabă Seplecan.
Vineri seara, conducerea Prefecturii Cluj a transmis concluziile la care a ajuns după analizarea hotărârii de Consiliu Județean prin care Mihai Seplecan a fost demis din funcția de președinte al forului județean și hotărârii prin care a fost numit un președinte nou.
Dacă în mod normal un primar sau un preşedinte de consiliu judeţean se alege pentru un mandat de patru ani, la Cluj-Napoca am asistat la o performanţă greu de egalat pentru orice administraţie publică din România: patru preşedinţi în patru ani. Lupta pentru putere a fost mai aprigă decât niciodată, în timp ce marile proiecte ale judeţului zac închise în sertare fără ca nimeni să se atingă de ele.
Consilierul județean Mihai Seplecan îi cere prefectului Gheorghe Vușcan să aplice legea în ce privește schimbarea sa din funcția de președinte al CJ Cluj, în urmă cu două săptămâni. De altfel, Seplecan spune că l-a informat, prin adrese și memorii pe Vușcan, însă acesta nu a făcut niciun demers până acum. Vușcan nu a putut fi contactat pentru a exprima un punct de vedere.