Un popular preot al Bisericii Ortodoxe Ruse, Andrei Tkachev, afirmă că este de preferat să mori în războiul din Ucraina, pentru „Patrie, ca un erou”, în loc să mori „înecat în vomă”, potrivit unei înregistrări video postate pe canalele rusești Telegram, transmite Glavcom.
Un tânăr de 21 de ani care a împușcat mortal în cap un ucrainean civil neînarmat, ce circula cu bicicleta spre casă, va fi primul militar rus acuzat de crime de război ce va fi judecat în Ucraina.
Un fost consilier al preşedintelui rus Vladimir Putin a declarat că cetăţenii din Ţările Baltice nu se pot simţi în siguranţă pentru că Vladimir Putin lucrează la un război global de peste un deceniu, relatează Examiner, în ediţia electronică de sâmbătă.
Paraşutiştii ucraineni luptau luni împotriva unui „batalion de tancuri ruseşti”, pe aeroportul din Lugansk, un bastion al separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, a anunţat un purtător de cuvânt militar ucrainean, Leonid Matiuhin.
Rusia nu pare să fie foarte afectată de faptul că președintele ucrainean Petro Poroşenko a interzis cooperarea militară dintre cele două state rivale. Potrivit unui oficial ucrainean pe probleme de securitate, Rusia încă dispune de un efectiv de 16.000 de soldați și tehnică militară, comasate la frontiera cu Ucraina.
NATO nu poate confirma retragerea anunţată a trupelor ruseşti masate în ultima perioadă la frontiera cu Ucraina, potrivit secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen.