Elevii și copiii de grădiniță revin luni, 5 decembrie, la cursuri după minivacanța de 1 Decembrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Consiliul Național de Combatere a Discriminării (CNCD) sancționează cu 10.000 de lei Ministerul Educației din cauza tăierii burselor de ajutor social ale elevilor din mediul rural și ale elevilor de clasa a V-a.
27 de elevi clujeni care au excelat la examenele naționale au fost premiați cu bani de Ministerul Educației. Cei care au obținut media 10 la Evaluarea Națională au primit suma de 2.000 de lei, iar elevii cu media 10 la Bacalaureat au primit 5.000 de lei.
450 de școli ar putea să organizeze programul „Masa cadă” în anul școlar 2022-2023, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență, aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. 12 școli de pe listă sunt din județul Cluj.
Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, urmând a se întoarce la şcoală pe data de 31 octombrie. Află mai jos când sunt următoarele vacanțe din noul an școlar.
Ministerul Sănătății vrea să schimbe pragul de admitere la rezidențiat, la examenul din acest an, programat pentru 20 noiembrie. Concret, în proiectul de metodologie pus în dezbatere pe 6 octombrie, pragul crește la 65% răspunsuri corecte din cele 200 de întrebări, față de 60% cât era până acum.
Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia joi seara din Ministerul Educației. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a transmis vineri dimineața numele ministrului interimar.
Trei eleve de 14 ani de la o școală din București, au ajuns la spital după ce au consumat droguri într-o pauză. Profesorii au fost cei care au chemat ambulanța.