Creșterea veniturilor românilor, investițiile în infrastructură și evitarea risipei banului, sunt printre direcțiile majore prevăzute în Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2019.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, a afirmat, vineri, că s-a decis anul de când România va trece la moneda euro, iar întreg calendarul va fi prezentat săptămâna viitoare.
Ministerul Finanţelor Publice va acorda un termen suplimentar pentru dotarea operatorilor economici cu aparate de marcat electronice fiscale, pentru a nu fi sancţionaţi, până la 1 septembrie pentru contribuabilii mari şi mijlocii şi până la 1 noiembrie pentru cei mici, se arată într-un comunicat.
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul Declaraţiei Unice prin care contribuabilii din şase categorii vor depune un singur formular la Fisc, raportându-şi veniturile şi oferind astfel baza de calcul pentru impozitul pe venit şi pentru contribuţiile sociale. Este înlocuit inclusiv Formularul 600.
În data de 1 februarie, România a împrumutat 2 miliarde de euro de pe pieţele financiare internaţionale, printr-o emisiune de euroobligaţiuni în euro, în două tranşe: 750 milioane euro cu maturitatea de 12 ani şi 1,25 miliarde euro cu maturitatea de 20 ani. După cum recunoaște chiar ministrul Finanțelor, banii sunt folosiți și pentru „finanțarea deficitului bugetar”.
Programul „Prima casă” va avea un buget de două miliarde de lei, anul viitor, potrivit unui proiect publicat în dezbatere de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).