Marian Căpățână, presupusul intermediar al mitei pe care a luat-o Mircea Basescu, fratele presedintelui, a declarat, în 27 iunie 2014, în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București că, în anul 2013, a fost supus unor presiuni și a că a fost constrâns să declare că Traian Băsescu ar fi primit o anumită sumă de bani ca mită în acest scandal.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest, a decis definitiv, vineri, Curtea de Apel Bucureşti, care a respins contestaţiile celor doi faţă de măsura preventivă dispusă în dosarul traficului de influenţă ce ar fi fost făcut pentru ca interlopul Bercea Mondial să scape de închisoare.
Fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a fost adus, vineri dimineaţă, la Curtea de Apel Bucureşti, pentru judecarea contestaţiei sale faţă de măsura arestului preventiv dispusă în dosarul de trafic de influenţă.
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost adus, joi, la sediul central al DNA, pentru a fi audiat în dosarul de trafic de influenţă al lui Mircea Băsescu, tot acolo venind şi avocatul familei interlopului, care a spus că a adus "cravata" cu ajutorul căreia a fost înregistrat fratele preşedintelui. Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost aduşi şi ei, joi, la sediul central al DNA.
Preşedintele Traian Băsescu declară, într-un interviu publicat pe site-ul președinției, că nu a primit niciun ban sau bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, el precizând, de asemenea, că a aflat din presă că fratele său, Mircea Băsescu, a botezat o nepoată a acestuia.
Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel pentru ca, în urma intervenţiei sale la judecători, Bercea Mondial să scape de închisoare. Decizia instanței nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel.
Mircea Băsescu, reţinut joi seară de procurorii anticorupţie după ce a fost adus la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, nu a făcut nicio declaraţie în faţa anchetatorilor, prevalându-se de dreptul la tăcere.
Preşedintele Traian Băsescu ar trebui să demisioneze pentru a apăra ideea independenţei justiţiei în cazul fratelui său, Mircea Băsescu, şi a familiei Bercea Mondial, a declarat premierul Vctor Ponta, adăugând că poate fi luată în calcul şi suspendarea lui Băsescu dacă s-a implicat în acest caz.