Actualitate

Proiectantul "Centurii de diamant" vrea să repare și drumurile din județ. Centura a costat 150 de milioane de euro și s-a surpat de mai multe ori. Legătura cu prințul bugetarilor, Mircea Pop, fostul director CNADNR

Proiectantul ”Centurii de diamant” Vâlcele-Apahida, denumită așa de clujeni din cauza costurilor enorme de construire (150 de milioane de euro, aproximativ 24 de kilometri), vrea să repare și drumurile din județ. Consiliul Județean a publicat lista firmelor interesate de realizare documentaţiilor necesare în vederea reabilitării şi modernizării drumurilor judeţene.

Actualitate

Fostul director al CNADNR, Mircea Pop, acuzat de conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârşire de către Mircea Pop, fost director general în cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a infracţiunii de conflict de interese, după ce a semnat cu firma sa un contract de consultanţă în valoare de peste 12 milioane de euro.

Actualitate

Noul decan al Baroului Cluj, Mircea Pop, vrea o schimbare a imaginii instituţiei

sursa foto: oradecluj.ro
Baroul Cluj are un nou decan, în persoana avocatului Mircea Pop, care a câştigat alegerile organizate în acest sens. Mircea Pop (45 de ani) a fost ales duminică în funcția de decan al Baroului Cluj. Doina Gherman, susținută pentru conducerea Baroului Cluj de decanul în funcție, Stanca Ghidro, s-a clasat pe al treilea loc, iar avocatul Livia Labo pe locul al doilea.

Actualitate

Percheziţii DNA la sediul Direcției Regionale a Drumurilor și Podurilor (DRDP) Cluj

Procurorii DNA au descins, în urmă cu câteva zile, în sediul Direcției Regionale a Drumurilor și Podurilor (DRDP) Cluj de unde au ridicat mai multe documente. În 2012, fosta conducere a DRDP Cluj a fost demisă din cauza unor "decizii manageriale defectuoase" cu privire la construcţia centurii Cluj Est, care au ridicat costul lucrării de la 77,6 milioane euro la 143 milioane euro.


Actualitate

Clujeanul Mircea Pop A DEMISIONAT de la CNADNR

Mircea Pop, care în ultimele două săptămâni a deţinut funcţia de director general adjunct al CNADNR, după ce a condus compania mai bine de un an de zile, a demisionat ieri din funcţie, au declarat pentru CAPITAL surse oficiale.


Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners