O mămică care a întrat în travaliu la locuința ei din Bedeciu, Mănăstireni a fost ajutată să nască de paramedicii SMURD de la ISU Cluj. Dacă nu ar fi fost ajutată la timp mămica, copilul risca să se sufoce.
Declinul demografic se accentuează substanțial, în condițiile în care, în august, numărul naşterilor înregistrate în judeţul Cluj a scăzut faţă de luna iulie, precum și față de luna august 2023. Au fost raportate opt decese la copiii cu vârstă sub 1 an.
O femeie a născut pe peronul Gării de Nord din Timişoara, după ce intrase în travaliu. Poliţiştii de la Transporturi i-au acordat primul ajutor tinerei mămici.
Aproximativ una din zece femei va dezvolta o depresie mai severă şi de durată mai lungă după naştere şi aproximativ una din o mie de femei vor avea o afecţiune mai gravă numită psihoză post-partum.
Vlăduța Lupău și fotbalistul Adi Rus sunt în culmea fericirii! Cei doi au devenit părinți pentru a doua oară. Cântăreața a născut, luni 8 iulie, un băiețel sănătos tun. Soțul ei, Adi Rus, a dat marea veste pe rețelele de socializare, unde a postat primele poze cu bebelușul.