Peliculele "CaveDigger", produsă de Karofilms, şi "Facing Fear", produsă de Jason Cohen Prods, se numără printre cele opt scurtmetraje documentare care au fost incluse pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizări la cea de-a 86-a ediţie a premiilor Oscar, informează presa străină.
Lungmetrajul "Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer, a fost inclus printre cele 76 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin care va fi decernat în 2014, a anunţat, luni, Academia de film americană, citată de Indie Wire.
Prezentatoarea şi actriţa de comedie Ellen DeGeneres va fi gazda ediţiei din 2014 a premiilor Oscar, informează BBC. DeGeneres a mai prezentat celebrul eveniment şi în 2007, când a fost urmărită de peste 39 de milioane de telespectatori.
"Poziţia copilului", cunoscutul film al regizorului român Călin Peter Netzer, a fost ales să reprezinte România la premiile Oscar din 2014, la categoria cel mai bun film străin, potrivit unui comunicat al Centrului Naţional al Cinematografiei.