Clujenii sunt sătui de ritmul de melc în care se derulează construirea parkingului Negoiu din Mănăștur. Din 2013 până acum, s-a ridicat fix 40% din lucrare, iar acum pe șantier nu este niciun muncitor.
Anul trecut, nu s-a lucrat aproape deloc la şantierul parkingului din Mănăştur. În iunie 2015 era în stadiul 40%, iar acum, la opt luni distanţă este tot în acelaşi stadiu.
Proiecte importante cu fonduri europene nu au fost încheiate anul acesta, deși data limită era 31 decembrie 2015. Alte proiecte, cu bani din bugetul local sunt promise de ani de zile, dar bat pasul pe loc. Cu greu, unele investiții au fost duse la capăt anul acesta. Așa arată bilanțul Primăriei Cluj-Napoca pe 2015.
Construirea parkingului de pe Negoiu-Mehedinți a început în 2013. Firma care execută lucrările, Construdava – Icco Energ este în insolvență, lucrările desfășurându-se extreme de lent.
Pe lista de priorități a primarului Emil Boc pentru anul 2015 se află finalizarea lucrărilor la parkingul Negoiu și continuarea demersurilor pentru parcarea de pe strada Primăverii, două proiecte vechi de doi ani, respectiv un an.