Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă a lui Ionuț Andrei Rudeanu, ginerele copreşedintelui PNL Vasile Blaga, în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 600.000 de euro.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T au destructurat marţi, 12 mai, o grupare infracţională specializată în evaziune fiscală. Şapte persoane vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. Oradea în vederea audierii.
Anchetatorii fac percheziţii, miercuri dimineaţă, la mai multe firme, între care societatea de salubrizare Romprest, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de aproximativ 4,5 milioane de euro, în acest caz fiind vizat şi omul de afaceri Florian Walter.
Domiciliile a doi tineri, bănuiţi că ar fi furat bunuri dintr-o locuinţă, au fost percheziţionate marţi, 24 martie, de oamenii legii. Prejudiciul creat de cei doi este de aproximativ 10.000 de lei. Bărbaţii au fost reţinuţi pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2011-2014.