Adrian Papahagi este un filolog și eseist clujean, fiul lui Marian Papahagi. A predat limba engleză veche la Universitatea Paris Sorbonne și la Institutul Catolic din Paris. Actualmente ocupă catedra de engleză a Facultății de Litere, la Universitatea Babeș-Bolyai.
Redresarea zonei euro nu este suficient de solidă, a avertizat directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde (foto), la reuniunea de la Luxemburg a Eurogrupului.
În ultimul număr al bilunarului de cultură Tribuna, patronată în prezent de CJ Cluj, o pagină întreagă a fost dedicată discursului lui Crin Antonescu, rostit la Cluj Napoca, cu ocazia lansării candidaţilor partidului pentru alegerile europarlamentare.
Partidul naţionalist radical Jobbik se declară "şocat" de interdicţia de a intra pe teritoriul României a politicienilor săi, a declarat Gabor Pal, un purtător de cuvânt al formaţiunii de extremă dreapta pentru MTI.
Deputatul Elena Udrea a declarat, sâmbătă, la Sighişoara, că PMP îşi propune să aibă la euroalegeri un scor cu două cifre, menţionând şi că formaţiunea poate sprijini un candidat cu şanse la Preşedinţie.