Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunţat că mâine va avea loc o întâlnire cu prefecţii şi inspectoratele şcolare judeţene, pentru pregătirea începerii anului şcolar, el precizând că la discuţii va participa şi premierul Nicolae Ciucă.
Elevii încep anul școlar 2022-2023 pe data de 5 septembrie, potrivit calendarului oficial. Este pentru prima dată când anul școlar este organizat pe module. Mediile se calculează diferit după eliminarea obligativității tezelor, conform noului regulament-cadru de organizare și funcționare a școlilor.
Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC), Tudorel Toader, propune ca fiecare instituţie de învăţământ superior de stat din ţară să preia liceele de profil, pentru a creşte calitatea actului educaţional.
Primarul Emil Boc s-a aflat luni la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Liceul Teoretic „Avram Iancu”, unde a adresat un mesaj elevilor clujeni.
Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Județean a adresat un mesaj elevilor, profesorilor, dar și părinților cu ocazia începerii noului an școlar.