Mai multe proiecte de infrastructură educațională din cadrul HUB-ului din cartierul Borhanci, care include grădiniță, școală gimnazială, liceu și sală de sport, dar și un bazin olimpic, pleacă la drum.
Peste 170 de inițiative aparținând unor ONG-uri sau asociații clujene vor fi finanțate anul acesta din bugetul local al municipiului Cluj-Napoca. Primăria alocă peste 16 milioane de lei, sprijin pentru organizațiile non-profit.
Conservarea zidului roman descoperit pe șantierul Parcului I.L. Caragiale presupune costuri suplimentare pentru proiectul de modernizare a parcului din centrul Clujului, însă fondurile vor veni din bani europeni.
Modernizarea străzii Bolyai János din centrul Clujului vine cu o abordare inedită, astfel că pietonii vor avea parte de o iluzie optică atunci când vor călca pe noul pavaj.
Fosta deputată Aurelia Cristea a fost desemnată, vineri, drept candidat la Primăria Cluj-Napoca, la alegerile locale din 9 iunie, din partea PSD Cluj, iar secretarul executiv al filialei județene, Alexandru Cordoș, a fost numit candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj.
Până la sfârșitul anului 2024 Park&Ride-ul din zona Aeroportului din Cluj va fi finalizat, iar șoferii își vor putea lăsa mașinile la intrarea în oraș și să folosească transportul public în limitele municipiului.