Pe internet se vehiculează ideea că începând cu 1 iulie se vor aplica amenzi mai mari, dar se anunță noi schimbări atât pentru cei care vor să urmeze școala de șoferi, cât și pentru cei vârstnici care dețin permisul.
Ideea venită de la Ministerul Transporturilor - care vrea să crească limita punctelor de penalizare de la 15 la 45 - a fost preluată de parlamentari, care s-au apucat să modifice şi Codul Rutier.
Poliţiştii locali au desfăşurat în acest sfârşit de săptămână o acţiune amplă de control în mai multe zone ale oraşului.
Noile modificări ale legislaţiei rutiere, ce aduc, printre altele, amenzi de până la 450 de lei pentru şoferii care nu transportă copiii în scaune speciale sau cu centură, precum şi posibilitatea recoltării de probe biologice la locul accidentului, intră în vigoare duminică.
Poliţiştii locali din cadrul serviciului Control trafic rutier şi serviciul Siguranţă Publică, au desfăşurat joi, 07 februarie 2014, o acţiune de verificare privind oprirea sau staţionarea şi parcarea autovehiculelor pe raza municipiului Cluj-Napoca. Au fost aplicate, în toatal 109 amenzi în valoare totală de 24.800 lei.