Lupte grele au fost raportate în cursul nopţii de marţi spre miercuri în estul şi sudul Ucrainei, în a şaptea zi de la începerea invaziei militare ruse în Ucraina. Mai multe persoane au murit, inclusiv copii, în atacurile aeriene ale rușilor la Jitomir și Harkov.
Au avut loc lupte grele între ucraineni și ruși în orașul Harkov, în regiunea Sumy și în apropiere de Kiev, iar oameni au murit din ambele părți. Convoiul militar rusesc la nord de Kiev se întinde pe 64 km.
Pentru prima dată în istorie, astronauții NASA s-au lansat într-o navă spațială americană construită și operată de o companie privată, în drum spre Stația Spațială Internațională.
Statele Unite au lansat rachete de croazieră contra unei baze aeriene din Siria, potrivit datelor oferite de oficiali americani, informează Reuters, citat de Agerpres.
Şase persoane au murit în urma atacului a transmis armata siriană, care a adăugat că va continua ”lupta împotriva terorismului” pentru a readuce ”pacea şi securitatea în toată Siria”.
Tinerii au îmbinat utilul cu plăcutul şi au construit rachete pe care le-au lansat, în cadrul unui eveniment unic în Transilvania. Entuziasmul a fost cu atât mai mare cu cât cei care au avut cea mai bună rachetă au fost premiaţi cu un elicopter radiocomandat.