Președintele Klaus Iohannis este pe cale să pună în fruntea SRI un om cu puternice legături în „sistem”: ancorat în lumea combinaţorilor politici, prieten la cataramă cu afaceriști dubioși și jurnaliști-tonomat!
Stelian Tănase a fost confirmat oficial de către PNL ca propunere pentru şefia intermediară a TVR, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a comentat, miercuri, boicotul PSD la votul din plenul reunit pentru Rareş Bogdan, spunând că Victor Ponta "a pierdut controlul", dar că el speră că e o situaţie temporară şi a precizât că l-a "îmbărbătat" pe liderul PSD din acest punct de vedere.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că liderul PNL Crin Antonescu avea un anumit angajament faţă de Rareş Bogdan şi Cozmin Guşă, cărora liberalul le spusese, potrivit social-democratului, "O să aveţi TVR dacă nu mai aveţi şi Realitatea".
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat ieri că social-democraţii nu au promis niciodată că îl vor vota pe Rareş Bogdan în fruntea TVR. El este nemulţumit că Rareş Bogdan i-a făcut “porci în Parlament și așa mai departe”.
Validarea lui Rareş Bogdan, propus de PNL în funcţia de preşedinte director general interimar al TVR, a fost respinsă de Parlament, pentru că nu a fost cvorum, au precizat surse parlamentare.
Parlamentarii PSD nu s-au prezentat, marţi, la plenul reunit, în care urma să fie validat Rareş Bogdan în funcţia de preşedinte director general interimar al TVR.