Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie în Munţii Apuseni, ar putea fi declarat apt de muncă şi reveni la manşă din luna august, până atunci urmând un tratament de recuperare la o clinică din Căciulata.
Tatăl copilotului Răzvan Petrescu, Dan Petrescu, a declarat marţi că fiul său a stat, încă de la decolare, în partea stângă a cabinei, întrucât aşa a decis comandantul avionului, Adrian Iovan, şi a precizat că orice avion are aceleaşi comenzi în partea stângă şi în cea dreaptă.
Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni din data de 20 ianuarie 2014, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj, că imediat după ce starea de sănătate îi va permite se va întoarce la locul accidentului. Răzvan Petrescu va părăsi mâine spitalul din Cluj şi va pleca spre Râmnicu Vâlcea cu o ambulanţă.
Copilotul Răzvan Petrescu, singurul dintre supravieţuitorii accidentului aviatic din Apuseni care nu a fost audiat deocamdată din cauza numeroaselor intervenţii chirurgicale la care a fost supus, va da o declaraţie în faţa anchetatorilor în cursul zilei de marţi.
Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, a fost operat, luni, fiind supus unor intervenţii chirugicale la nas şi la picioare, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj.
Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, a intrat în operaţie, luni, urmând să fie supus unor intervenţii chirugicale la nas şi la picioare, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj.
Răzvan Petrescu, copilotul avionului care ar fi aterizat forţat luni după-amiază, este în stare critică, acuzând un şoc hipovolemic ca urmare a hemoragiei masive, iar medicii Valentin Calu, Cătălin Pivniceru şi Sorin Ianceu sunt în stare medie spre gravă, cu fracturi multiple, potrivit SMURD.