Cine a trecut duminică în zona Cetăţuii a avut şansa să se întoarcă în timp.
Vulturii din Călata/ Kalotaszegi Turul Nomád Hagyományőrző Egyesület organizează o demonstraţie hipică care va avea loc duminică, 4 octombrie, ora 13 în Cluj-Napoca, zona Cetăţuia, spaţiul dintre hotelul Belvedere şi turnul paraşutiştilor. Călăreţii vor prezenta tactici de vânătoare şi luptă, dar şi viaţa nomadă a hunilor şi a altor popoare din Est.
Peste 50 de membri ai Asociaţiei de reconstituire istorică Terra Dacica Aeterna (TDA) din Cluj se vor înfrunta, sâmbătă şi duminică, în marile bătălii care vor avea loc la Festivalul roman Apulum de la Alba Iulia.
O echipă de specialişti români şi italieni de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj şi Centrul Naţional de Cercetare din Roma derulează, în premieră naţională, un proiect de reconstituire 3D a oraşului Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cu ajutorul unor aparate moderne, inclusiv o dronă.
Postul francez de televiziune TF1 a reconstituit atacul asupra adolescentului român de etnie romă, la Paris. Potrivit mai multor martori, indivizii care l-au agresat pe Darius au tras focuri de armă în tabăra în care locuia acesta, poliţia ajungând cu întârziere.
Un reporter CNN a refăcut traseul ales de Michael Schumacher în ziua accidentului de pe pârtia de la Meribel.