Marile puteri ale lumii precum Franța, Marea Britanie, Germania, SUA sau Canada, au amenințat Rusia cu măsuri drastice pe toate planurile, inclusiv suspendarea colabărărilor militare sau excluderea din G8 dacă aceasta nu va înceta imediat ocuparea peninsulei ucrainene Crimeea și retragerea trupelor din teritoriu.
Sportiva clujeană Laura Văleanu s-a calificat la Jocurile Paralimpice de Iarnă din 2014 de la Soci, Rusia, fiind singura sportivă calificată din România.
Mâine se dă startul Jocurilor Olimpice de la Soci. Pregătirile sunt însă departe de a fi finalizate. Jurnaliştii care au ajuns în Rusia se plâng de condițiile de cazare oferite de organizatori. Ziariștii susțin că nu au camere de hotel, apă sau internet. De asemenea, jurnaliștii străini sunt nevoiți să își împartă spațiul cu echipele de construcție!
Un tren de marfă care transporta 32 de cisterne de condensat de gaz natural a deraiat miercuri la Kirov, la 900 de kilometri est de Moscova, provocând un incendiu de proporţii, dar nu şi victime, a anunţat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă.
Uniunea Europeană a propus, joi, Ucrainei pregătirea unui plan pentru implementarea unui eventual acord de asociere, cu condiţia ca Administraţia de la Kiev să asume angajamentul "clar" de semnare a acordului.