Poveștile emoționante ale elevilor nevoiți să meargă kilometri întregi pe jos pentru a ajunge la școală devin istorie, la Cluj. Peste 60 de comune din județ vor beneficia de microbuze electrice pentru elevi, printr-o investiție a Consiliului Județean Cluj cu bani din PNRR.
Refugiații ucraineni pot să devină soluția pentru satele românești nepopulate. Primarii le oferă case și terenuri gratis, dacă vor să se stabilească în România.
În ciuda măsurilor de distanțare socială atât de necesare în aceasă perioadă, voluntarii CERT Transilvania s-au urcat în mașinile lor off-road și au livrat 52 de pachete pentru familiile care locuiesc în satele izolare din Munții Apuseni.
Campania Umanitara de Craciun - editia a XI-a, 2019 a început., iar voluntarii CERT merg în perioada 14-15 decembrie prin satele izolate din munții Apuseni pentru a face bucurii oamenilor care locuiesc acolo.
20 de copii din comunități izolate din Munții Apuseni vor primi biciclete noi, cumpărate din donațiile strânse în cadrul celei de-a cincea ediții a evenimentului Liberty on Bike, organizat la sfârșitul săptămânii trecute de asociația sportivă Tura de Noapte ți parteneri.
În unele zone zăpada este foarte mare, iar primarii au cerut ajutorul Consiliului Judeţean pentru a deszăpezi satele.