Consilierii județeni au aprobat, în cursul zilei de duminică, proiectul privind achiziționarea a 25 de microbuze electrice noi pentru elevii din Cluj, prin fonduri nerambursabile.
Proiectele vizează achiziția de echipamente software și hardware, cu scopul îmbunătățirii actului medical, având numeroase beneficii atât pentru pacienți cât și pentru cadrele medicale.
Unii cu gândul la concendiu, alții aflați în concendiu sau la volan, consilierii județeni s-au făcut că lucrează și s-au reunit, luni, online, într-o ședință extraordinară.
Infecțiile nosocomiale cresc de la an la an în Spitalul Clujana, motiv pentru care instituția și Primăria Cluj-Napoca vor depune un proiect pentru a atrage 1,7 milioane de euro din PNRR în vederea reducerii acestora.
Aproape o treime din căldura care intră în Cluj se pierde din cauza instalaţiilor foarte vechi. O mare parte din sistemul de transport și distribuție a energiei termice are durata de viață depășită, iar, an de an, se cheltuie milioane de lei pentru modernizarea țevilor.
Proiectul Spitalului Monobloc de Copii va fi depus până la 1 septembrie pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, documentațiile aferente investiției fiind finalizate.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, s-a dezlănțuit, luna trecută, într-o ședință extraordinară la adresa consilierilor USR numindu-i „autiști administrativ”.
Un consilier local USR susţine că nu a fost lăsat să intre în sala unde se desfăşura şedinţa de Consiliu Local, primarul Emil Boc spunându-i că „nu are ce căuta acolo”.