Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut duminică o întrevedere cu cei trei senatori SUA aflaţi în vizită în România, John McCain, Ros Johnson şi Chris Murphy cu care a discutat despre parteneriatul strategic, proiectele energetice şi programul Visa Waiver.
Senatorii vor lucra săptămâna viitoare două zile în plen, iar apoi vor mai avea şedinţă abia după alegerile europarlamentare, respectiv în 26 mai, conform deciziei Biroului permanent.
Deputații și senatorii au depus la Secretariatul general al Camerei Deputaților 2004 amendamente la proiectul de lege privind descentralizarea, la 37 de capitole ale proiectului.
Senatorii Comisiei juridice au dat marţi aviz negativ, în unanimitate, la proiectul de lege privind exploatarea minereurilor auro-argentifere de la Roşia Montană, care va fi dezbătut în procedură de urgenţă.
Senatorii noştri au intrat recent în vacanţă, după şase luni în care au lucrat mai mult sau mai puţin pentru noi. Astfel, după prima sesiune parlamentară, a venit momentul să vedem care sunt aceia care muncesc şi care sunt cei care stau pe banii noştri degeaba.
Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, în sesiune extraordinară, cu 391 de voturi "pentru" şi un vot "împotrivă", proiectul Statutului deputaţilor şi senatorilor, conform Agerpres.ro.