Emanuel Ungureanu, cel de la care a făcut mai multe plângeri penale împotriva doctorului Mihai Lucan, îi transmite procurorului general Augustin Lazăr să mobilizeze structurile judeţene, "pentru că e plină România de Lucani", acuzând ca practică generală trimiterea pacienţilor spre sistemul privat.
Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele Comisie de Sănătate din Camera Deputaţilor şi omul de la care a pornit dosarul doctorului Mihai Lucan, a făcut, timp de 3 ore, mai multe declaraţii miercuri la DIICOT, susţinând că sunt implicaţi ministrul Florian Bodog, primarul Emil Boc sau Gheorghe Funar.
Clujenii sunt lideri la sesizări adresate Primarului, prin platforma domnuleprimar.ro. Nici în Săptămâna Mare ei nu au luat pauză de la postări, cu toate că administraţia locală nu a mai oferit niciun răspuns în această perioadă.
Ministerul Sănătății susține, într-un comunicat remis miercuri presei, că nu poate confirma sau infirma faptul că fostul ministru Nicolae Bănicioiu ar fi primit informări de la Serviciul Român de Informații în care să fi fost menționat în clar numele companiei Hexi Pharma.
Reprezentanţii Sălii Polivalente au minţit când au spus că au sesizat încă din 2015 probleme la funcţionarea tribunei retractabile. Reprezentanţii constructorului spun că documentul a fost făcut în 4 martie 2016.
Mihai Seplecan a anunţat că a sesizat Instituţia Prefectului şi Contenciosul Administrativ şi îi acuză pe consilierii judeţeni că au abuzat legea pentru a-l schimba, totul pentru a acoperi „fapte cu iz penal”. Seplecan face referire la hotărârea consilierilor judeţeni care au decis ca prejudiciul de la drumul turistic Răchiţele-Ic-Ponor să fie recuperat din buzunarul clujenilor. Expertiza DNA la obiectivul turistic confirmă o pagubă de 6,6 milioane de lei.
Aleile pietonale care fac legătura între strada Unirii şi strada Bizuşa sunt extrem de distruse, cel puţin aşa susţin locuitorii din zonă. Clujenii sunt nemulţumiţi pentru că Primăria nu intervine, deşi s-a sesizat despre această problemă şi anul trecut.