Statele Unite au lansat rachete de croazieră contra unei baze aeriene din Siria, potrivit datelor oferite de oficiali americani, informează Reuters, citat de Agerpres.
Şase persoane au murit în urma atacului a transmis armata siriană, care a adăugat că va continua ”lupta împotriva terorismului” pentru a readuce ”pacea şi securitatea în toată Siria”.
Comunitatea internațională ar trebui să facă tot ce poate pentru ca în Siria să se instaleze pacea, astfel încât "să nu mai trebuiască să plece valuri, valuri de musulmani de acolo", a declarat, duminică, la Alba Iulia, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Andrei Andreicuț, care a susținut că etosul Europei nu trebuie să se schimbe.
O încetare a focului a intrat în vigoare sâmbătă la ora 0.00 locală în Siria (22.00 GMT vineri) între regim și rebeli, potrivit unui acord încheiat luni între Rusia și Statele Unite și susținut de ONU, informează AFP.
Un migrant afgan a fost împuşcat joi seara, într-un incident, în sud-estul Bulgariei, la frontiera cu Turcia, şi a murit în drum către spital, a anunţat Ministerul bulgar de Interne, relatează AFP în pagina electronică.
La 18 ani, Nadim Al Hajjar şi-a lăsat familia şi casa din Siria, a venit în Cluj pentru a-şi îndeplini visul de a deveni chirurg, deşi nu cunoştea limba română şi nicio altă limbă străină.
Cea mai veche piesă muzicală din lume, gravată în urmă cu aproximativ 3.400 de ani pe o tăbliţă de argilă, a fost descoperită în situl Ugarit din Siria, scrie b1.ro.
Confruntări armate au loc sâmbătă între insurgenţi sirieni şi trupele regimului Bashar al-Assad, în apropierea sediului serviciilor de informaţii din oraşul Alep.