Actorul Florin Piersic a dezminţit zvonurile potrivit cărora ar avea probleme de sănătate. Mai mult, artistul se află în vacanţă alături de partenera sa de viaţă. Iar pentru cei care l-au surprins într-un spital din Cluj, Piersic are o replică.
În timpul unei intervenţii chirurgicale complexe, familia pacientei aflată pe masa de operaţie a fost trimisă de medicii de la Spitalul Municipal Clujana să cumpere aţă chirurgicală deşi conducerea unității spitalicești susține că acel material sanitar se afla pe stoc. Directorul spitalului, dr. Nicolae Constantea, a încercat să mușamalizeze „neînțelegerea” și să oprească publicarea acestui articol.
Este vorba despre un tânăr din Dezmir care se află în stare gravă după ce a fost implicat într-un accident rutier petrecut pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca.
Spitalul Militar Cluj a achiziționat un computer tomograf de ultimă generație, la care emisia de radiații este cu 40% mai mică decât a altor aparate similare.
Statul a oprit finanţarea fertilizării în vitro, spre disperarea cuplurilor care îşi doresc un copil şi pe care nu-l pot concepe din cauza problemelor de sănătate.
Este vorba despre un bărbat de 68 de ani din comuna clujeană Mihai Viteazu. Acesta a suferit multiple leziune după ce s-a răsturnat cu tractorul pe care îl conducea şi a fost prins sub el.