Abia după Paște traficul rutier pe direcția Florești – Cluj-Napoca va fi deviat în zona șantierului viitorului Spital Regional de Urgență, ca urmare a lucrărilor necesare pentru construirea pasajului rutier.
Săptămâna viitoare vor începe lucrările pentru realizarea pasajului rutier suprateran, parte a tronsonului Cluj-Florești din proiectul centurii metropolitane.
În 2025, municipiul Cluj-Napoca beneficiază de un buget de 4,2 miliarde de lei: 55% din bani sunt asigurați din fonduri europene. „Clujul este municipiul cu cel mai mare buget din România”, spune primarul Emil Boc.
Clujul va avea facilități integrate de transport prin crearea unei stații suplimentare de tren metropolitan în zona Aeroportului, dar și prin realizarea de noi benzi dedicate transportului public.
Clujul beneficiază în acest an de investiții de peste 800 de milioane de euro, fonduri din bugetul de stat care vor contribui la dezvoltarea proiectelor din municipiul Cluj-Napoca și zona metropolitană.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că toate proiectele majore ale orașului au alocări financiare în bugetul național, ceea ce va duce la continuarea investițiilor.
Astăzi, 14 noiembrie, ministrul PSD al sănătății, dl. Alexandru Rafila, a făcut o vizită de lucru la șantierul deschis pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj.