Astăzi, 14 noiembrie, ministrul PSD al sănătății, dl. Alexandru Rafila, a făcut o vizită de lucru la șantierul deschis pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj.
„Spitalul Regional de Urgență Cluj va fi pentru minim 2-3 generații, un adevărat portavion al medicinii clujene, care, la braț cu UMF Cluj, trebuie să devină a doua industrie a Clujului, regională, europeană”, susține Remus Lăpușan, candidat la funcția de consilier județean din partea PSD.
Astăzi a avut loc ceremonia de spargere a solului pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj, care a însemnat începerea efectivă a lucrărilor la acest obiectiv.
Sâmbătă, 18 mai, au început simbolic lucrările la Spitalul Regional de Urgenţă Cluj. Spitalul trebuie finalizat până în 2027 și va funcționa ca spital de urgență de nivel înalt. Primarul Emil Boc a anunţat, în cadrul evenimentului, și demararea lucrărilor la primul tronson al Centurii Metropolitane, precum şi la metrou, și lărgirea la 6 benzi a drumului Cluj-Florești, pentru a asigura accesul la Spitalul Regional de Urgenţă.
Deputatul Sabin Sărmaș, candidat independent pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca, îi cere public lui Emil Boc să își dea demisia din fruntea administrației locale.
Anul 2024 vine cu o listă lungă de proiecte la Cluj-Napoca. 24 de proiecte mari de infrastructură, educație și investiții verzi vor începe în descursul acestui an.