Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat, marţi, la Parlament, că spitalele regionale din Cluj, Iaşi şi Craiova vor fi finanţate din fonduri europene, existând posibilitatea ca o parte dintre proiecte să fie realizate prin parteneriat public-privat.
Comisarul european pentru dezvoltare regională, Corina Creţu, a declarat, vineri, la Cluj, că speră ca lucrările de construire a celor trei spitale regionale de urgenţă să înceapă până la sfârşitul anului viitor.
Poduri și sensuri giratorii suspendate sau extinderea unei linii de tramvai până în Florești sunt propunerile discutate de autorități pentru accesul la viitorul Spital Regional de Urgență. Până una alta, Ministerul Sănătății nici măcar nu a finalizat studiile de fezabilitate pentru spitalul de la Cluj.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Alin Tişe, este de părere că Guvernul PSD încearcă să scoată judeţul Cluj de pe lista oraşelor unde se va construi un spital regional de urgenţă.
Emil Boc trece la un alt nivel pentru a face rost de bani pentru centura metropolitană. Este decis să îi facă o vizită premierului Mihai Tudose luna aceasta.
Pe lângă faptul că se chinuie de 17 ani să facă Spitalul Regional de Urgență, autoritățile județene își dau, în ceasul al doisprezecelea, cu stângu´-n dreptu´ și dovedesc că nu știe stânga ce face dreapta.
Senatorul PNL de Cluj Alin Tişe consideră că Guvernul PSD nu vrea realizarea Spitalului Regional de Urgenţă de la Cluj. Pentru ratarea acestui obiectiv, Tişe le cere colegilor săi social democraţi din Parlamentul României să demisioneze, oferindu-se, la rândul său, să demisioneze.