Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop, i-a felicitat luni, 21 mai 2018, în Aula Magna a UBB pe membrii şi conducerea echipei de fotbal FC Universitatea Cluj, proaspăt promovată în Liga secundă de fotbal.
În a doua zi la competiția inter-universitară „EuroRoma”, handbaliștii clujeni au reușit trei victorii, prima împotriva francezilor cu 25-6, cea de a doua cu 17-4 contra turcilor, iar la ultima impunându-se cu 15-8 contra unei alte echipe franceze.
După înfrângerea imprevizibilă din prima zi, jucătorii de fotbal de la Babeș- Bolyai au câștigat cu detașare ambele meciuri din cea de a doua zi, primul cu 5-0 contra echipei reprezentante orașului Abu Dhabi, cei care au înscris fiind Răzvan C. Muntean (3), Vlad Vălean și Andrei Vasilichi, iar cel de al doilea meci cu 13-0, împotriva echipei pariziene.
Conducerea CS „U” Cluj afirmă că au făcut toate demersurile de a negocia protocolul cu Universitatea Babeș-Bolyai, în vederea cazării sportivilor în căminul XXI, dar că nu s-a ajuns la nici un consens.
Reprezentativa masculină de tineret a României va intra de joi în focurile Campionatului European U20, Divizia B, întreceri care vor fi găzduite, în perioada 9-19 iulie, de localitatea maghiară Székesfehérvár.
Indemnizaţiile pentru sportivii de lot olimpic vor creşte cu până la 1.000 lei/ lună, iar nivelul indemnizaţiilor pentru antrenorii care le asigură acestora pregătirea va fi majorat cu până la 600 lei/ lună, în timp ce valoarea primelor pentru ambele categorii va fi de până la 1.500 lei.
Peste 10 medalii au cucerit studenții clujeni de la Universitatea Babeș-Bolyai la competiția „Bogazici Sport Fest 2015”, competiție destinată studenților practicanți ai sporturilor cu mingea.