Primăria Cluj-Napoca modernizează mai multe stații de transport în comun de pe raza municipiului, devenite de-a lungul timpului inestetice și nepractice.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA informează publicul călător că, începând cu data de 31.03.2022, în cadrul proiectului de modernizare a Bulevardului 21 Decembrie 1989, vor fi relocate pozițiile a patru stații de transport public, după cum urmează:
Mobilitate urbană asigurată prin transport ecologic, una dintre cele mai moderne grădinițe din România și o stațiune balneară renovată în beneficiul comunității locale reprezintă doar câteva dintre proiectele finalizate sau aflate în fază de derulare în Beclean, cu susținerea financiară a Uniunii Europene.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că vor fi amplasate dispozitive cu dezinfectant în toate stațiile de autobuz din oraș, dar și în piețele agroalimentare.
Peste 1000 de şoferi au fost amendaţi după ce au parcat în sensuri giratorii, pe trecerile de pietoni sau în staţiile CTP. Nici cei care au parcat pe trotuar nu au scăpat de ochii poliţiştilor locali.