Cel puţin 27 de persoane au murit şi alte zeci au fost rănite într-un atentat comis luni la un centru cultural din oraşul turc Suruc şi atribuit grupării radicale Stat Islamic (SI), relatează site-ul ziarului Hurriyet.
Cinci persoane au fost arestate în Kosovo fiind puse sub acuzare pentru că au complotat să contamineze sursele de apă din capitală, Priştina, posibil la îndemnul grupării teroriste Stat Islamic.
Cel puțin 25 de persoane și-au pierdut viața și 202 au fost rănite vineri în atentatul antișiit revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) care a vizat o moschee din capitala emiratului Kuweit, potrivit unui bilanț furnizat de Ministerul de Interne, relatează AFP.
Adepţi ai grupării teroriste Statul Islamic au fost reţinuţi în Republica Moldova, marţi, într-un sector al Chişinăului, potrivit Inspectoratului General de Poliţie. Cei reţinuţi de poliţie în acest caz se adăposteau într-o casă din sectorul Buiucani, scrie Jurnal.md.
Majoritatea francezilor (55%) optează pentru o intervenţie militară a Franţei în Siria împotriva reţelei extremiste sunnite Stat Islamic (SI), potrivit unui sondaj al BVA pentru Orange şi iTELE publicat sâmbătă, 23 mai, relatează Reuters în pagina electronică.
Casa Albă a condamnat duminică decapitarea celor 21 de egipteni, răpiţi în Libia, de către gruparea Statul Islamic (SI) ca "demnă de dispreţ şi laşă" şi a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi Guvernului egiptea, relatează Los Angeles Ttimes în pagina electronică.
Cunoscutul sociolog american Noam Chomsky a vorbit în exclusivitate pentru Monitorul de Cluj despre ce stă la baza atentatelor de la Charlie Hebdo, a atacurilor sângeroase ale grupării nigeriene Boko Haram sau a execuţiilor Statului Islamic, dar şi despre proaspătul film hollywoodian American Sniper.
Membri ai organizaţiei sunnite Stat Islamic în Irak şi Siria (SIIS) avertizează „întreaga Europă” cu atacuri teroriste, în timp ce filiala yemenită a reţelei Al-Qaida a luat în derâdere marşul solidarităţii organizat după atentatele de la Paris.