Un atac armat comis, joi, într-o sală de cinema din statul american Louisiana s-a soldat cu moartea a trei persoane, între care autorul atacului, şi rănirea altor şapte, dintre care o parte se află în stare critică.
Arbitrul central Teodora Albon și arbitrul asistent Petruța Iugulescu vor conduce marți, 30 iunie, una dintre semifinalele Campionatului Mondial de fotbal feminin, găzduit de Canada.
Cuplurile gay din Statele Unite au dreptul constituţional să se căsătorească în toate cele 50 de state, a stabilit Curtea Supremă vineri, într-o hotărâre istorică, relatează DPA în pagina electronică.
Bulgaria, România, Polonia şi ţările baltice au acceptat să găzduiască tancuri, artilerie şi alte echipamente militare americane, a anunţat marţi secretarul Apărării, Ash Carter, în timpul unei vizite la Tallinn, relatează Reuters, în pagina electronică.
Fostul preşedinte Ion Iliescu a avut luni, 27 aprilie 2015, prima sa reacţie publică de la reizbucnirea scandalului privind închisorile CIA, după ce ”Der Spiegel” a publicat un interviu în care fostul şef al statului afirma că el a aprobat "în principiu" o solicitare a SUA din perioada 2002-2003 privind crearea unui centru al CIA în România.
,
Ion Iliescu afirmă, într-un interviu acordat Der Spiegel, că el a aprobat "în principiu", în perioada 2002-2003, o solicitare a SUA privind crearea unui centru al CIA în România.
Creșterea mai mică decât cea anticipată a numărului de noi locuri de muncă din SUA, a dezamăgit investitorii care se aşteaptă ca Rezerva Federală americană să majoreze dobânda sa de politică monetară doar în ultima parte a acestui an.