Fanii „U” Cluj nu acceptă în niciun fel ca rivalii echipei, CFR Cluj, să joace pe stadionul Cluj Arena meciul din Superligă împotriva celor de la Petrolul Ploiești. Meciul este programat pentru data de 1 octombrie.
CFR Cluj s-a calificat joi seara în grupele Conference League, după o victorie la limită cu Maribor, scor 1-0. După fluierul final, când jucătorii CFR-ului se bucurau pe teren, Dan Petrescu a ținut să le arate un gest fanilor.
Noul antrenor al echipei Universitatea Cluj, Eugen Neagoe, a declarat, joi, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial, că el şi jucătorii săi au obligaţia de a menţine formaţia în prima ligă de fotbal.
„U” Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe s-au înfruntat luni, 22 august, în etapa a 6-a a Ligii 1, pe Cluj Arena. Formația pregătită de Erik Lincar a fost învinsă de Sepsi OSK, scor 0-1.
UTA Arad a câștigat cu U Cluj, scor 2-1, într-un meci din etapa 5 din Liga 1. În fața a aproximativ 10.000 de spectatori, UTA a deschis repede scorul, în minutul 6.
Jucătorii şi conducerea Universităţii Cluj şi-au luat, joi, rămas bun de la un suflet care a trăit tot timpul pentru echipă, „un om al cărui inimă a bătut până la ultima clipă pentru simbol”. „Valer Bondor sau Nea Titi ne-a părăsit și s-a înălțat în galeria marilor «U»-iști din ceruri, însă povestea vieții lui rămâne mărturie a ceea ce înseamnă să iubești cu adevărat Universitatea”, se arată pe site-ul oficial al echipei.