Un furt dintr-o firmă de avocatură a avut loc marţi, 23 februarie, în jurul orei 14:00, în Piaţa Mihai Viteazul din Cluj. Hoaţa a fost filmată în timp ce intra și ieșea din sediul firmei de avocatură cu telefonul în mână.
Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore după ce au fost prinşi la scurt timp de la comiterea unei tâlhării în cartierul Mănăştur. Aceștia ar fi agresat doi tineri şi au furat un telefon mobil.
O pensionară în vârstă de 65 de ani din Gheorgheni susţine că a fost agresată verbal şi fizic de un grup de controlori. Femeia susţine că şi-a scos telefonul mobil pentru a-l verifica, iar controlorii au avut impresia că sunt fotografiaţi. În secundele următoare „s-au tot împins cu burta în mine şi ziceau «No hai. Hai că-ţi fac eu poză. Hai că-ţi fac eu poză şi te pun pe Facebook»”, menţionează femeia, care a depus ulterior o plângere la Compania de Transport Public Cluj pentru comportamentul inadecvat pe care l-au avut controlorii.
Un bărbat, de 45 de ani, din Turda, a fost identificat de polițiști și este cercetat pentru șantaj. Acesta ar fi solicitat unei femei 500 de euro pentru a nu publica fotografii compromițătoare cu aceasta.
Polițiştii au recuperat un telefon mobil, care a fost furat dintr-un local public de pe strada Horea. Hoţul a fost prins imediat după comiterea furtului.