Specialiştii clujeni consultaţi de Monitorul de Cluj spun că România nu este în totalitate ferită de atacuri teroriste şi că există un interes al jihadiștilor pentru ţara noastră.
Asasinii de la Charile Hebdo ar fi avut legături directe cu România. Şase dintre cei şapte străini expulzați din ţara noastră din cauza legăturilor cu grupări teroriste, despre care SRI a vorbit la sfârşitul săptămânii trecute, sunt cetăteni francezi.
Nouă persoane și-au pierdut viața într-un atac armat comis marți de un bărbat într-un restaurant din orașul Uhersky Brod, situat în estul Cehiei, a relatat postul de televiziune public ceh (CT), informează AFP și Reuters.
Europarlamentarul Monica Macovei susţine că legile Big Brother, declarate neconstituţionale în forma în care au ajuns să fie adoptate de Parlament, trebuie reluate şi refăcute ţinând cont de observaţiile Curţii Constituţionale, iar apoi adoptate rapid, chiar şi prin ordonanţă de urgenţă.
Senatorii au respins, joi, în urma cererii de reexaminare transmisă de Curtea Constituţională, una dintre ”legile Big Brother”, respectiv cea care prevede înregistrarea utilizatorilor de cartele preplătite, precum şi colectarea şi stocarea datelor acestora.
Clădirea Parlamentului European din Bruxelles a fost evacuată parţial luni, din cauza prezenţei unui vehicul suspect, după un incident similar înregistrat cu puţin timp înainte la ambasada SUA.
Cunoscutul sociolog american Noam Chomsky a vorbit în exclusivitate pentru Monitorul de Cluj despre ce stă la baza atentatelor de la Charlie Hebdo, a atacurilor sângeroase ale grupării nigeriene Boko Haram sau a execuţiilor Statului Islamic, dar şi despre proaspătul film hollywoodian American Sniper.
Vicepreşedintele interimar cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan, a convocat pentru joi o şedinţă a tuturor structurilor implicate în menţinerea securităţii Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, pentru discutarea măsurilor care trebuie luate în urma incidentului de marţi, când un bărbat a ajuns în mod nepermis până în carlinga unui avion garat pe pistă.